Un nou pas spre colonizarea planetei Marte: SpaceX a construit capsulele pentru transportul echipajelor umane

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 29-03-2022 06:36
Actualizat: 29-03-2022 07:55

Compania SpaceX a încheiat lucrările de producţie a capsulelor Crew Dragon pentru transportul echipajelor umane, urmând să producă în viitor doar piese pentru mentenanţa celor 4 astfel de capsule existente, conform unui reprezentant al companiei citat luni de Reuters.

Încheierea procesului de fabricaţie al capsulelor Crew Dragon deschide calea spre accelerarea producţiei transportorului spaţial care va înlocui aceste capsule, Starship, vehiculul pe care SpaceX urmează să-l trimită spre Lună şi Marte. Lansarea de debut pentru Starship este amânată de mai multe luni din cauza unor probleme la motoare.

"Încheiem lucrul la ultima noastră capsulă, dar vom produce în continuare piese pentru că aceste capsule sunt refolosibile", a declarat preşedintele SpaceX, Gwynne Shotwell, confirmând pentru Reuters planul de a încheia producţia capsulelor din generaţia Crew Dragon.

Ea a adăugat că SpaceX va păstra capacitatea de a construi mai multe astfel de capsule dacă în viitor va apărea nevoia pentru alte astfel de vehicule. "Cheia este administrarea flotei", a precizat ea.

Modelul de afaceri al lui Elon Musk în domeniul spaţial se bazează pe ideea de reutilizare a vehiculelor.

SpaceX a devenit, de altfel, principalul contractor al NASA în scopul de a transporta echipaje umane pe orbită, la Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Compania SpaceX a transportat patru echipaje de astronauţi pe ISS în cadrul contractului său cu NASA, care plăteşte aproximativ 255 de milioane de dolari pentru un astfel de zbor.

Elon Musk, fondatorul şi CEO-ul SpaceX, s-a concentrat intens în ultimii ani pe dezvoltarea vehiculului spaţial reutilizabil Starship, calul de povară al ambiţiosului proiect de colonizare a planetei Marte anunţat de Musk.