Relu Fenechiu a demisionat din PNL și s-a predat

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 30-01-2014 19:30

Relu Fenechiu era lider al PNL Iași și vicepreședinte executiv al PNL, la nivel național.
Iată comunicatul trimis de fostul liberal:
”Am crezut încă din 1996 în valorile și principiile liberale, reprezentate de PNL, cred în continuare cu tărie în ele”, susține Relu Fenechiu, care menționează însă că, în acest moment, situația sa este incompatibilă cu calitatea de membru al PNL.
”Vă doresc să rămâneți uniți în jurul proiectului politic pe care ni l-am asumat împreună și să continuați să fiți promotorii cei mai activi ai intereselor Iașului”, mai transmite Relu Fenechiu potrivit comunicatul de presă remis redacției pesurse.ro
Relu Fenechiu a fost condanat la 5 ani cu executare în dosarul ”Transformatorul”.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a confirmat oficial faptul că Relu Fenechiu a demisionat din toate funcțiile din PNL.
Din informațiile noastre, Relu Fenechiu s-ar fi predat deja la cea mai apropiată secție de politie.