Irina Bara şi Ekaterine Gorgodze s-au calificat în semifinalele probei de dublu de la Marbella Open

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 30-03-2022 16:51

Perechea Irina Bara/Ekaterine Gorgodze (România/Georgia), cap de serie numărul 2, s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu de la Marbella Open, turneu de categorie 250 WTA.

Bara şi Gorgodze au trecut în sferturi de cuplul Katarzyna Piter/Kimberley Zimmermann (Polonia/Belgia), scor 6-3, 6-2, după 65 de minute de joc, conform news.ro.

În semifinale, Bara şi Gorgodze vor evolua cu perechea învingătoare din meciul dintre Kaitlyn Christian/Yana Sizikova (SUA/Rusia) şi Panna Udvardy/Rebeka Masarova (Ungaria/Spania).

Accederea în semifinale este recompensată cu 2.100 de euro şi 57 de puncte WTA.