Se reiau tensiunile și în Georgia: După ce a trimis militari în Ucraina, președintele autoproclamatei republici Osetia de Sud vrea unirea cu Rusia

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 30-03-2022 20:21

Osetia de Sud intenționează să ia măsuri pentru a se alătura Federației Ruse în viitorul apropiat, a declarat președintele autoproclamatei republicii separatiste georgiene Anatoli Bibilov. Apelul său a fost publicat pe canalul Telegram al partidului Rusia Unită.

„Cred că unificarea cu Rusia este scopul nostru strategic. Calea noastră. Aspirațiile oamenilor. Și vom merge pe această cale. Vom lua măsurile legale adecvate în viitorul apropiat”, a anunțat Bibilov.

Potrivit președintelui, acum Osetia de Sud, Rusia și întreaga lume se află la un punct de cotitură. „Lumea rusă de astăzi apără interesele celor care se încred în ea, ale celor care se opun nazismului, respectă valorile umane universale și drepturile și normele fundamentale acceptate de întreaga comunitate internațională”, a explicat el.

Oseția de Sud este o republică autonomă din Georgia care și-a proclamat unilateral independența în 1990. Neoficial, independența Oseției de Sud este sprijinită de Rusia, existând planuri de unire a acestui teritoriu cu Oseția de Nord, republică autonomă din cadrul Rusiei. La 26 august 2008 președintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că guvernul de la Moscova recunoaște oficial independența celor două regiuni separatiste georgiene, Oseția de Sud și Abhazia.