Incendiu la Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe - A ars o magazie din cauza unui scurtcircuit

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 31-03-2022 13:30

O magazie aflată în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a fost cuprinsă de flăcări în cursul dimineţii de joi, incendiul fiind provocat de un scurtcircuit electric, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, potrivit Agerpres.

Incendiul a fost stins în circa 30 de minute şi s-a soldat numai cu pagube materiale

Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică şi o ambulanţă SMURD, existând riscul ca flăcările să se propage şi la o anexă învecinată.

"Dimineaţă, puţin după ora 6,00, un incendiu a fost anunţat la o magazie din curtea Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe (...) La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, în interiorul unei încăperi, existând posibilitatea extinderii la întreaga clădire şi la o anexă învecinată", au mai precizat reprezentanţii ISU Covasna.