VIDEO + FOTO 22 de persoane s-au dus să facă rafting în Jiu și s-au răsturnat: Un bărbat a murit, o femeie e în stare gravă, iar 20 sunt evaluați de salvatori

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 02-04-2022 16:45

Trei bărci care făceau rafting pe râul Jiu s-au răsturnat, sâmbătă după-amiază, o persoană decedând, una fiind dusă la spital, iar alte 20 - în evaluare medicală, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

Conform sursei citate, pompierii salvatori gorjeni au fost solicitaţi să intervină după ce 3 bărci care făceau rafting pe râul Jiu s-au răsturnat.

La acest moment, un bărbat de 35 de ani a fost declarat decedat, o femeie de 33 de ani a fost transportată la spitalul din Petroşani în stare hipotermică şi alte 20 sunt în evaluare medicală, anunţă ISU Gorj.

De la nivelul judeţului Gorj, la faţa locului au fost alocate de urgenţă o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, în sprijinul echipajelor locale au fost dislocate o barcă de salvare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Hunedoara.

Misiunea de salvare este în dinamică, intervenţia fiind una foarte dificilă având în vedere numărul mare al persoanelor implicate şi informaţiile contradictorii cu privire la participanţi, precizează ISU Gorj.