Rusia a răpit 11 aleși locali ucraineni și îi ține ascunși: O primăriță a fost ucisă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-04-2022 14:04
Actualizat: 03-04-2022 15:07

Ministrul ucrainean al Reintegrării Teritoriilor Ocupate Temporar, Irina Vereşciuk, a anunţat că 11 lideri de comunităţi locale sunt ţinuţi captivi de armata rusă, informează ukrinform.net.

“11 lideri de comunităţi locale din Kiev, Herson, Harkiv, Zaporojie, Mikolaiv şi Doneţk sunt în captivitate. Informăm Comitetul Crucii Roşii, ONU şi organizaţii internaţionale în privinţa acestei situaţii şi a faptului că sunt dispăruţi şi alţi civili. Cerem ca toţi civilii noştri, primarii, preoţii, jurnaliştii şi activiştii să fie eliberaţi. Ei sunt reţinuţi ilegal şi au dreptul ca alţii să lupte pentru eliberarea lor. Noi facem asta şi le cerem şi altora să o facă”, a spus Vereşciuk.

Ea a precizat că sunt în curs negocieri pentru eliberarea civililor, ca parte a unui schimb de prizonieri de război, scrie news.ro.

Vereşciuk a menţionat că sâmbătă, după eliberarea regiunii Kiev, s-a descoperit că Olha Sulhenko, lider al satului Motijin, a fost ucisă.

“Ea a fost ucisă în captivitate de ruşii neoameni. Este o crimă de război. Cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere conform legislaţiei internaţionale”, a adăugat ministrul.

Răpirea Olgăi Suhenko şi a soţului ei, găsit şi el mort sâmbătă, a fost anunţată la 26 martie de parchetul ucrainean.

Anunţurile privind răpirea mai multor primari de localităţi ucrainene, în teritorii ocupate de armata rusă de la începutul invaziei sale din 24 februarie, au atras condamnări din partea Uniunii Europene. Unul dintre edili, primarul Melitopolului (sud), a fost eliberat în schimbul mai multor militari ruşi.

În raportul său de duminică, organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch a afirmat că a documentat mai multe cazuri de potenţiale crime de război comise de trupele ruse în teritoriile ucrainene ocupate, între care un viol în formă repetată şi mai multe execuţii sumare.