Foto| Papa Francisc, la Sfânta Liturghie în Malta: 'Să ne rugăm pentru pace, gândindu-ne la tragedia umanitară a Ucrainei martirizate'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 03-04-2022 14:34

Cel puţin 12.000 de persoane s-au adunat duminică la Floriana, în Malta, nu departe de capitala La Valletta, pentru a-l vedea pe papa Francisc prezidând Sfânta Liturghie în aer liber, informează AFP, notând că suveranul pontif a părut că suferă din nou de probleme articulare.

Sosit cu puţin timp înainte de ora 10.00 (08.00 GMT) în "Papamobilul" său, papa Francisc a fost întâmpinat în Piaţa Sf. Publius (Granaries) în uralele mulţimii şi s-a oprit de mai multe ori pentru a binecuvânta copii şi bebeluşi, potrivit Agerpres.

Papa a condamnat din nou duminică "războiul sacrileg" din Ucraina "martirizată", la câteva ore după ce descoperirea unor cadavre de civili a stârnit şoc şi indignare la nivel internaţional.

"Să ne rugăm pentru pace, gândindu-ne la tragedia umanitară a Ucrainei martirizate, încă sub bombardamentele acestui război sacrileg", a declarat papa la finalul slujbei în aer liber.

"Mi s-a părut foarte obosit ieri... Cred că suferă. Are vârsta lui, iar programul este foarte încărcat pentru el", a declarat pentru AFP Anna Balzan, o localnică în vârstă de 67 de ani, care a venit să-l vadă pe papă împreună cu fiica sa şi cu cei trei nepoţi ai săi. Pe umeri, femeia poartă un steag al Vaticanului pe care l-a păstrat de la vizita papei Ioan Paul al II-lea din 1990.

De la începutul vizitei de două zile, papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, a părut deosebit de slăbit de problemele articulare care l-au obligat recent să-şi anuleze mai multe angajamente. Pentru prima dată, papa a trebuit să folosească un lift pentru a urca şi a coborî din avionul său sâmbătă.

Sursă foto: CIRO FUSCO/EPA

Mai devreme duminică, suveranul pontif s-a recules în Grota Sfântului Pavel din Rabat, unul dintre principalele locuri de pelerinaj din Malta, vizitat şi de predecesorii săi Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea. Potrivit tradiţiei creştine, Sfântul Pavel a naufragiat în anul 60 în largul Maltei.

Duminică după-amiază, papa va avea o întâlnire cu migranţii la Centrul pentru Migranţi "Ioan al XXIII-lea", la Hal Far, unde este prevăzut ultimul discurs oficial al vizitei.

În avionul de întoarcere la Roma, cu puţin timp înainte de ora 20:00 (18:00 GMT), papa Francisc va răspunde la întrebările jurnaliştilor care îl însoţesc, în cadrul tradiţionalei sale conferinţe de presă.