Video | Marcel Ciolacu: 'Putin este un criminal de război' - Liderul PSD așteaptă o solicitare oficială pentru discursul lui Zelenski în Parlament

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-04-2022 09:36
Actualizat: 04-04-2022 09:40

Marcel Ciolacu, președintele PSD, afirmă că până în prezent nu există o solicitare oficială pentru ca președintele Ucrainei să susțină un discurs în Parlamentul Românei, însă un asemenea moment ar putea fi organizat astăzi dacă se fac demersuri oficiale pe linia MAE. Ciolacu afirmă că președintele Rusiei, Vladimir Putin, este un criminal de război.

„E un lucru foarte important și vorbim de un președinte al unui stat suveran atacat de către Rusia în acest moment, unde este un genocid. Din acest moment eu nu mai am nicio reținere să spun că Putin este un criminal de război.

Calea diplomatică, nu încercarea pe Facebook de a ne face imagine, este cea normală. Eu până la ora 12.30, când avem un birou permanent reunit, aștept ori o solicitare din partea Ambasadei pentru acest discurs în Parlament României, ori o informare din partea Ministerului Afacerilor Externe. Așa se lucrează într-un stat democratic, mai ales într-o situația atât de delicată.

Este vorba despre o diferență de abordare a unui moment atât de important cum ar fi discursul domnului Zelenski în Parlamentul României. Este posibil să avem acest discurs astăzi”, a declarat Ciolacu.