Al Shabab, echipa antrenată de Marius Şumudică, a ratat calificarea în finala Cupei Regelui

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 04-04-2022 11:18
Actualizat: 04-04-2022 11:33

Al Shabab, echipa antrenată de Marius Şumudică, a ratat calificarea în finala Cupei Regelui, duminică, după ce a fost învinsă, cu scorul de 2-1, după prelungiri, de Al Hilal, conform news.ro.

La finalul celor 90 de minute regulamentare de joc, scorul a fost 1-1. Echipa lui Şumudică a deschis scorul, în minutul 63, după un penalti transformat de Ever Banega.

Al Hilal a întors scorul prin Al Faraj, în minutul 72, şi Odion Ighalo, în prelungiri, în minutul 105.

Numit în funcţie la 23 martie, Şumudică a redebutat pe banca echipei Al Shabab cu ocazia acestui meci. El a mai antrenat această echipă în sezoanele 2012/2013 şi 2018/2019.

În cealaltă semifinală, se întâlnesc, luni, Al Feiha şi Al Ittihad, formaţia antrenată de Cosmin Contra.

În campionat, Al Shabab ocupă locul 4, cu 47 de puncte, după Al Ittihad, 60 de puncte, Al Hilal, 49 de puncte, şi Al Nasr, 48 de puncte.