Rușii au distrus o școală în Kramatosrsk: a rămas un crater de 10 metri/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 05-04-2022 14:09
Actualizat: 05-04-2022 14:56

Mai multe bombardamente au atins, în noaptea de luni spre marţi, Kramatorskul, un oraş mare aflat sub controlul forţelor ucrainene, în estul Ucranei, o regiune ameninţată de o ofensivă a trupelor ruse, relatează AFP.

Potrivit unui jurnalist AFP, aceste tiruri - probabil de rachetă sau de obuze cu rază lungă de acţiune - au distrus, către ora locală 3.00 (şi ora României), o şcoală, în centrul oraşului, situată lângă un sediu al poliţiei, informează News.ro.

Un crater cu un diametru de zece metri, din care ieşea fum, era vizibil în curtea şcolii, surpată în parte.

Geamuri din zonă au fost spulberate de suflul exploziei, însă nu s-au raportat victime în cartier.

Şcoala era goală la momentul atacului.

Niciun bilanţ oficial al acestui atac nu a fost comunicat imediat.