Mărturii din infernul ucrainean - Spital din Mykolaiv, bombardat de ruși. Echipă de la Medici fără Frontiere, martoră la atac

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 05-04-2022 21:44
Actualizat: 05-04-2022 22:55

O echipă a organizației Medici fără Frontiere (MSF) din Ucraina a descris un atentat cu bombă asupra unui spital în orașul Mykolaiv, din sudul Ucrainei, la care a fost martoră. Mai multe persoane au fost rănite, iar una a murit, potrivit unui comunicat de presă, citat de CNN, anunță Mediafax.

Echipa MSF, formată din patru persoane, a mers luni la Mykolaiv pentru a se întâlni cu autoritățile sanitare din oraș și din regiune și pentru a vizita spitalul de oncologie. În jurul orei locale 15:30, zona din jurul spitalului a fost atacată cu focuri de armă, potrivit comunicatului publicat marți de Medici Fără Frontiere (MSF).

„Mai multe explozii au avut loc în imediata apropiere a personalului nostru în decurs de aproximativ 10 minute", a declarat Michel-Olivier Lacharité, șeful misiunii MSF în Ucraina, care se află în prezent la Odesa.

„În timp ce părăsea zona, echipa MSF a văzut persoane rănite și cel puțin o persoană decedată. Cu toate acestea, nu suntem în măsură să dăm un număr exact de morți și răniți", a precizat Lacharité în comunicat.

„Din fericire, personalul nostru a reușit să se adăpostească și nu a fost nimeni rănit de explozii, deși geamurile vehiculului parcat în fața intrării în spital au fost spulberate de explozii”, se mai arată în declarație.

MSF a mai spus că spitalul pediatric din regiune a fost, de asemenea, lovit de explozii.

Potrivit MSF, nu a fost vizibil niciun crater mare, dar echipa a descris numeroase găuri mici în pământ pe o suprafață mare.

„Bombardarea unei zone atât de mari într-un cartier rezidențial în mijlocul după-amiezii nu poate decât să provoace victime civile și să lovească clădiri publice”, a adăugat Lacharité.

„Spitalele, pacienții și personalul medical trebuie neapărat să fie cruțați de atac”, a mai spus el.

CNN a relatat anterior că bombardamentul Rusiei asupra orașului Mykolaiv din sudul Ucrainei, în apropiere de Marea Neagră, a continuat luni, la fel cum a făcut-o de câteva săptămâni, cu atacuri pe parcursul dimineții și după-amiezii. O echipă CNN aflată la o răscruce de drumuri la sud de Mykolaiv s-a aflat luni la câțiva metri distanță de rafalele de artilerie primite, autoturismul fiind distrus.