Comitetul Executiv UEFA a aprobat o serie de modificări ale Regulamentului de Licenţiere pentru cluburile participante în competiţiile europene

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 07-04-2022 18:35

Comitetul Executiv UEFA a aprobat, joi, o serie de modificări ale Regulamentului de Licenţiere pentru cluburile participante în competiţiile europene. Este cea mai importantă reformă a acestor prevederi de la introducerea acestora în fotbalul european, în anul 2010, notează frf.ro, relatează News.ro.

„Regulamentul financiar UEFA şi-a îndeplinit scopul principal, a ajutat fotbalul european să îşi revină din punct de vedere financiar şi a revoluţionat modul în care sunt administrate cluburile. Modul în care a evoluat industria fotbalului şi efectele pandemiei ne-au arătat că este nevoie de o reformă a prevederilor pentru sustenabilitatea financiară a cluburilor”, a punctat preşedintele UEFA, Aleksander Čeferin.

Printre prevederile actualizate se numără:

încheierea unui contract cu antrenor de portari la echipa de seniori şi la echipele de juniori;

introducerea de noi roluri în organigramă: ofiţer de responsabilitate socială în fotbal, ofiţer responsabil cu organizarea meciurilor de pe teren propriu;

pachet nou de măsuri cu privire la solvabilitatea, stabilitatea şi controlul costurilor;

limită a cheltuielilor înregistrate cu salarii, transferuri, comisioane de până la 70% din veniturile cluburilor.

Noul regulament va fi publicat în iunie 2022.