Ministrul Justiției explică când va ajunge Elena Udrea în țară: avem procedura în baza mandatului european de arestare

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 08-04-2022 10:03

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susține că nu va dura foarte mult până când Elena Udrea va fi adusă în țară, asta pentru că există procedurile JAI, iar România a emis mandatul european de arestare. Predoiu a spus că justiția bulgară va avea de îndeplinit o serie de formalități, iar apoi Udrea va fi adusă în țară și încarcerată.

”În acest moment suntem într-o procedură de predare. Totul depinde acum de instanța bulgară, dar nu va dura oarte mult pentru că avem mandat european de arestare și există aceea procedură JAI.

Dacă instanța din Bulgaria sau Tribunalul București vor solicita documente, atunci se va implica și Ministerul Justiției.

Altfel, suntem doar într-o procedură de predare, iar în momentul în care va ajunge în țară va fi pusă în aplicare decizia instanței din România.”, a spus Cătălin Predoiu.