Rusia cere Turciei să nu mai vândă drone Ucrainei (oficial turc)

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 09-04-2022 10:34
Actualizat: 09-04-2022 10:47

Rusia s-a plâns Turciei în legătură cu vânzarea de drone armate Bayraktar TB2 către Ucraina, a declarat vineri un birocrat turc de nivel înalt, care a adăugat că vânzările au fost efectuate de o companie turcă privată și nu au fost afaceri între state.

„Rușii sunt supărați și, din când în când, se plâng de vânzările de drone. Obișnuiau să se plângă și înainte și se plâng și acum", a declarat birocratul, citat de Reuters.

„Dar noi le-am dat deja un răspuns... că este vorba de companii private și că aceste achiziții de drone au fost făcute și înainte de război", a adăugat oficialul turc.

Dronele Bayraktar TB-2 furnizate de Turcia au provocat pierderi importante forțelor de invazie, ajungând să aibă și un imn dedicat reușitelor acestor aparate.