Gimnastică ritmică: Annaliese Drăgan, locul 18 la individual compus, în Cupa Mondială de la Sofia

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 10-04-2022 08:43

Sportiva română Annaliese Drăgan s-a clasat pe locul 18 în clasamentul concursului de individual compus, sâmbătă, la Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia.

Drăgan a acumulat 102,350 puncte, după ce a fost notată vineri cu 27,850 la cerc, 24,500 la minge, iar sâmbătă a primit 25,150 la măciuci şi 24,850 la panglică.

Annaliese nu a reuşit să se califice în nicio finală pe obiecte.

Sabina Enache a ocupat locul 32 în ierarhia finală, cu 89,950 puncte (24,300 la cerc, 20,050 la minge, 22,850 la măciuci, 22,750 la panglică.

Primul loc a fost ocupat de bulgăroaica Boriana Kalein, cu 127,300 puncte.