Băsescu: Consiliul European cere Rusiei să înceapă imediat negocierile cu Ucraina

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 06-03-2014 20:17

'Consiliul cheamă Federaţia Rusă să intre în dialog cu Guvernul legitim al Ucrainei şi să înceapă imediat negocieri. De asemenea, Concluziile stabilesc un set de măsuri. Măsurile imediate, care intră în aplicare imediată faţă de situaţia existentă în acest moment sunt: suspendare negocierilor acordului pentru vize cu Federaţia Rusă şi suspendarea negocierilor privind noul acord UE-Federaţia Rusă. De asemenea, Consiliul încurajează statele membre G8, care sunt şi membre ale UE, să nu participe la pregătirea Summitului G8 de la Soci şi, de asemenea, să nu participe la summit', a spus Băsescu, la finalul Consiliul European de joi, de la Bruxelles. Potrivit preşedintelui Băsescu, Consiliul cere ca în cel mai scurt timp să înceapă negocieri între Guvernul actual al Ucrainei şi Federaţia Rusă pentru a se obţine rezultate imediate. 'Consiliul European cere Federaţiei Ruse să înceapă imediat negocierile cu Guvernul Ucrainei pentru a se obţine rezultate înainte de următorul Consiliu European de peste două săptămâni. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, la următorul Consiliu European este posibil să se adopte următoarele măsuri: restricţii de călătorie pentru anumiţi demnitari, îngheţarea activelor aflate pe teritoriul UE şi aici ne referim la depozite în bănci, bunuri, obiective, investiţii şi nu în ultimul rând acţiuni ale investitorilor ruşi pe teritoriul UE', a adăugat Băsescu. AGERPRES