Accident devastator pe Valea Oltului între două TIR-uri: Doi morți; traficul rutier blocat total / UPDATE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 11-04-2022 07:04
Actualizat: 11-04-2022 10:15

UPDATE 10.20: IPJ Vâlcea a anunţat că şi al doilea bărbat, şoferul celuilalt TIR, a murit. Echipele de intervenţie au căutat încă o posibilă victimă, însă nu au mai găsit pe nimeni. Traficul este blocat complet.

*

O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite într-un accident produs luni dimineaţa pe DN 7, în dreptul localităţii Proeni, şi în care sunt implicate două autotrenuri, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

"Din primele verificări efectuate, s-a constatat că un bărbat, în timp ce conducea un autotir pe DN 7, în localitatea Proeni, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotir care se deplasa pe sens opus. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două persoane", a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei Vâlcea, Georgiana Stancu.

Cele două victime rănite au fost transportate la spital cu o ambulanţă SMURD.

Circulaţia în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.