Universitatea Yale spulberă mitul retragerii companiilor din Rusia: multe încă există, au făcut doar anunțuri pompoase

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 12-04-2022 14:53

Peste 600 de companii au ales să își întrerupă sau să își reducă activitatea în Rusia în urma invaziei Ucrainei din februarie, potrivit unor cercetători americani citați de BBC. Echipa de la Universitatea Yale a urmărit răspunsurile a peste 1.000 de mari companii și spune că, în ciuda numeroaselor retrageri, o serie de firme occidentale își continuă activitatea în mod normal.

Citește și: Eforturi americane pentru a determina India să renunța la colaborarea cu Rusia

În lista lor, actualizată frecvent, ei au acordat "note" fiecărei companii în funcție de cât de mult și-a redus activitatea. Firme de la Heineken la Netflix, au primit nota 10 pentru că au oprit angajamentele din Rusia. Pe de altă parte, companii precum Emirates Airlines și JD.com au primit cea mai mică notă pentru că au continuat "business as usual".