Discuție între Joe Biden și Boris Johnson: se pregătesc noi mutări împotriva Rusiei

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 13-04-2022 08:13

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, şi preşedintele SUA, Joseph Biden, au evidenţiat, marţi, importanţa intensificării asistenţei militare şi economice destinate Ucrainei şi au pledat pentru aplicarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei.

"Premierul Boris Johnson a discutat în această după-amiază cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Premierul Johnson l-a informat pe preşedintele Biden despre recenta sa vizită la Kiev şi s-a declarat impresionat de forţa şi determinarea preşedintelui Zelenski. Liderii au discutat despre necesitatea accelerării asistenţei pentru Ucraina, inclusiv prin suplimentarea susţinerii militare şi economice, în contextul în care forţele militare ucrainene se pregătesc pentru un nou asalt rus în estul ţării", anunţă Guvernul de la Londra, informează Mediafax.

Boris Johnson a salutat "contribuţia militară colosală" a Statelor Unite în Ucraina şi a oferit detalii despre noile măsuri britanice de asistenţă, inclusiv prin trimiterea de rachete antinavă şi vehicule militare, care vor ajunge în Ucraina în următoarele zile şi săptămâni.

Boris Johnson a pledat pentru "un angajament pe termen lung" al comunităţii internaţionale pentru Ucraina, "pentru a asigura realizarea din nou a viziunii poporului ucrainean pentru libertatea ţării", iar liderii Marii Britanii şi Statelor Unite au discutat despre modalităţile de a reuşi acest lucru în colaborare cu aliaţii.

De asemenea, Boris Johnson şi Joseph Biden "au stabilit să continue eforturile comune pentru intensificarea presiunilor economice asupra lui Putin şi pentru a opri decisiv dependenţa occidentală de petrolul şi gazele din Rusia", subliniază Downing Street.