Tenis: Tsitsipas l-a învins pe Fognini în turul al doilea la Monte Carlo (ATP)

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 13-04-2022 09:00

Grecul Stefanos Tsitsipas l-a învins cu 6-3, 6-0 pe italianul Fabio Fognini, marţi, în runda a doua a turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 5.415.410 euro, într-un meci care i-a opus pe ultimii doi câştigători ai competiţie, informează Agerpres.

Tsitsipas, campionul din 2021 şi al treilea favorit la ediţia în curs, s-a impus în 70 de minute în faţa lui Fognini (câştigător în 2019), iar în optimi îl va înfrunta pe sârbul Laslo Djere sau pe conaţionalul Lorenzo Sonego.

În optimi s-a calificat şi bulgarul Grigor Dimitrov, după 4-6, 6-3, 6-2 cu sârbul Dusan Lajovic, finalistul din 2019. Următorul său adversar va fi învingătorul dintre norvegianul Casper Ruud şi danezul Holger Rune.

Rezultatele înregistrate marţi la Monte Carlo:

turul I

David Goffin (Belgia) - Jiri Lehecka (Cehia) 6-4, 6-3

Daniel Evans (Marea Britanie) - Benjamin Bonzi (Franţa) 6-0, 7-6 (7/4)

Taylor Fritz (SUA/N.10) - Lucas Catarina (Monaco) 6-7 (6/8), 7-6 (7/5), 6-4

Holger Rune (Danemarca) - Aslan Karaţev (Rusia) 7-6 (7/1), 4-6, 6-3

Pedro Martinez (Spania) - Ugo Humbert (Franţa) 6-4, 7-6 (7/5)

Lorenzo Musetti (Italia) - Benoît Paire (Franţa) 6-2, 6-7 (4/7), 6-2

Lorenzo Sonego (Italia/N.16) - Ilia Ivaşka (Belarus) 6-3, 6-3

Laslo Djere (Serbia) - Maxime Cressy (SUA) 6-4, 6-7 (7/9), 6-2

Emil Ruusuvuori (Finlanda) - Oscar Otte (Germania) 6-4, 6-3

turul II

Alejandro Davidovich Fokina (Spania) - Novak Djokovic (Serbia/N.1) 6-3, 6-7 (5/7), 6-1

Grigor Dimitrov (Bulgaria) - Dusan Lajovic (Serbia) 4-6, 6-3, 6-2

Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.3) - Fabio Fognini (Italia) 6-3, 6-0