Anton Pisaroglu rupe colaborarea cu AUR: Politica lui George Simion devine periculoasă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 14-04-2022 20:54
Actualizat: 14-04-2022 22:12

Anton Pisaroglu, consultant politic pe probleme de relații internaționale al lui George Simion, a anunțat că a rupt colaborarea cu acesta deoarece și-a dat seama că politica președintelui AUR „devine periculoasă pentru România”.

„Am evaluat de o perioadă de timp încoace decizia de a mă alătura lui George Simion în calitate de consultant politic pe probleme de relații internaționale. Din păcate, am ajuns la concluzia că această colaborare nu mai poate continua, atât din motive de diferențe ideologice, cât și din cauza unor discrepanțe care țin de convingerile personale, aspecte care s-au relevat pe măsura apropierii de partid”, a scris Pisaroglu, pe Facebook.

Acesta a mai precizat că va reveni cu un nou mesaj despre motivele pentru care a decis să renunțe la colaborarea cu AUR „și despre cum politica lui George Simion devine periculoasă pentru România”, potrivit g4media.