ONU cere trecerea în siguranţă a civililor după ce doi angajaţi ai organizaţiei umanitare Caritas şi rudele lor au fost ucişi în Mariupol

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-04-2022 09:27

Secretarul general adjunct al ONU însărcinat cu Afaceri Umanitare, Martin Griffiths, a cerut, joi, tuturor părţilor să asigure trecerea în siguranţă a civililor din oraşul-port asediat Mariupol (sud-estul Ucrainei), după ce doi angajaţi ai organizaţiei umanitare Caritas şi membrii familiei lor au fost ucişi, relatează CNN, potrivit news.ro.

”Sunt profund întristat de moartea a cel puţin doi lucrători care au fost ucişi, împreună cu cinci dintre rudele lor, în timpul unui atac care a vizat biroul organizaţiei neguvernamentale Caritas din Mariupol, estul Ucrainei, pe 15 martie. Evenimentele au avut loc în urmă cu aproape o lună, dar informaţiile au devenit disponibile abia acum”, a declarat Martin Griffiths, secretarul general adjunct al ONU însărcinat cu Afaceri Umanitare, într-un comunicat.

Griffiths a ”făcut un apel către părţile în conflict să convină de urgenţă asupra unor aranjamente clare pentru trecerea în siguranţă a civililor din regiunile în care viaţa lor este în pericol, precum şi asupra trecerii în siguranţă, rapidă şi nestingherită, a asistenţei umanitare în regiunile în care civilii se confruntă cu niveluri catastrofale de nevoi, în special în regiunile care au fost sau rămân asediate”.

Marţi, directorul Caritas Internationalis şi-a exprimat şocul şi groază cu privire la moartea a două angajate de la Caritas Ucraina Mariupol.

”Ne unim în durere şi solidaritate cu suferinţa familiilor şi a colegilor noştri din Caritas Ucraina, care trăiesc o tragedie”, a declarat secretarul general al Caritas Internationalis, Aloysius John, într-un comunicat.

John a adăugat că biroul naţional Caritas Ucraina încă investighează incidentul, care probabil a avut loc pe 15 martie, când ”un tanc a tras în clădirea centrului Caritas din Mariupol, ucigând doi membri ai personalului şi cinci dintre rudele acestora.

”În acest moment, din cauza absenţei comunicării cu oraşul Mariupol, precum şi a lipsei de acces la sediul centrului Caritas, biroul nostru naţional Caritas Ucraina încă strânge informaţii pentru a stabili ce s-a întâmplat. Se presupune că cei doi membri ai personalului Caritas, împreună cu familiile lor, s-au refugiat în centru în timpul atacului cu bombardamente”, a mai subliniat el.