Incendiu de proporții în Delta Dunării

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 16-04-2022 18:38

Un incendiu a izbucnit sâmbătă într-o zonă protejată a Deltei Dunării. Este vorba despre un incendiu de vegetație uscată care s-a extins foarte rapid pe o suprafață întinsă.

Potrivit primelor informații, flăcările au izbucnit într-o zonă greu accesibilă din apropierea localității tulcene Crișani.

Se pare că incendiul de mari proporții nu pune în pericol zona locuită.

La fața locului intervin pompieri și voluntari.

Cauza incendiului va fi stabilită la finalul intervenției.