Marinarii ruși care au supraviețuit pe Moscova, întâlnire cu șeful Marinei din Rusia: promisiunea care le-a fost făcută/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 17-04-2022 19:09

Șeful marinei ruse s-a întâlnit cu marinarii care au supraviețuit la scufundarea crucișătorului Moscova se afirmă surse ruse, citate de Sky News

Imagini publicate de Ministerul Apărării din Rusia par să-i arate pe membrii echipajului Moscova aflându-se față în față cu amiralul Nikolai Evmenov în orașul Sevastopol, din Crimeea.

Potrivit unui comunicat, comandantul suprem le-a spus membrilor echipajului că vor continua să servească în cadrul marinei.

Ucraina a declarat că a lovit cu rachete nava amiral a flotei rusești din Marea Neagră după ce ar fi folosit o dronă pentru a-i distrage atenția de la radar.

Moscova a confirmat că nava s-a scufundat după o explozie de muniție miercuri seara.