A început construirea primului centru de terapii alternative pentru copiii cu nevoi speciale din judeţul Maramureş

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-04-2022 21:51

Primul centru de terapii alternative pentru copiii cu nevoi speciale din judeţul Maramureş va fi construit în comuna Recea, între localităţile Coltău şi Arieşu de Pădure.

"Startul lucrărilor la Centrul de terapii alternative pentru copiii cu nevoi speciale a fost dat astăzi (...). Lucrările de execuţie vor fi finalizate în luna decembrie a acestui an, urmând ca, în primăvara anului viitor, centrul să fie complet operaţional şi dat în folosinţă", a anunţat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan.

El a precizat că este vorba de un proiect pilot unic în România, la standarde europene, care va da posibilitatea atât copiilor cu nevoi speciale, cât şi familiilor acestora, să aibă acces la servicii medicale alternative, cu rol important în procesul de recuperare, potrivit Agerpres.

Proiectul are o valoare totală de peste 3,3 milioane de euro, din care 1.300.000 de euro reprezintă fonduri nerambursabile, fiind finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020.