George Puşcaş a marcat încă două goluri pentru Pisa, în Serie B, în victoria cu 3-1 în meciul cu Como

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 18-04-2022 21:50

George Puşcaş a marcat două goluri pentru AC Pisa, care a învins-o pe Como cu scorul de 3-1, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 35-a din liga secundă italiană de fotbal - Serie B.

Puşcaş a marcat în minutele 7 şi 78, celălalt gol al gazdelor fiind semnat de Ernesto Torregrossa (68 - penalty). Pentru oaspeţi a punctat Ettore Gliozzi (63), scrie agerpres.ro.

Internaţionalul român, care a jucat 85 de minute, are 7 goluri marcate în 15 partide pentru Pisa.

Mijlocaşul Marius Marin a evoluat 84 de minute la Pisa.

În alt meci, Parma, cu Dennis Man pe teren timp de 68 de minute, a pierdut acasă cu Ascoli, 0-1.

Clasament

1. US Cremonese 66 puncte

2. US Lecce 65

3. Benevento 63

4. AC Monza 63 (un joc mai puţin)

5. AC Pisa 63

6. Brescia 61 (un joc mai puţin)

7. Ascoli 58

8. Frosinone 55

9. AC Perugia 52

...

Primele două clasate promovează direct, iar echipele de pe locurile 3-8 joacă baraje pentru promovare.