Iranul anunță că a arestat trei persoane acuzate de legături cu Mossad și de implicare în publicarea de 'documente de stat'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-04-2022 14:07

Iranul a anunţat joi că a arestat trei persoane acuzate de legături cu Mossad, serviciul secret al Israelului, şi de implicare în publicarea de 'documente de stat', a transmis televiziunea de stat, potrivit AFP.

'Trei persoane cu legături cu Mossad au fost arestate în provincia Sistan-Balucistan (sud-est) pentru că au publicat informaţii şi documente clasificate', a relatat televiziunea, citând un comunicat al Ministerului Informaţiilor.

Iranul a anunţat deja în mai multe rânduri arestarea unor agenţi care lucrau pentru servicii secrete străine, mai ales pentru cel al Israelului, inamicul său declarat, potrivit Agerpres.

În iulie, ministerul a afirmat că a arestat 'agenţi' membri ai unei 'reţele' care lucra pentru Israel, şi a confiscat arme găsite într-o ascunzătoare, ce urmau să fie folosite pentru 'revolte'.

Republica islamică a acuzat deja Israelului de sabotarea unora din siturile sale nucleare şi de asasinarea unor oameni de ştiinţă.

Luni, într-un discurs în faţa militarilor, preşedintele iranian Ebrahim Raissi a avertizat Israelul în legătură cu 'cea mai mică acţiune' ce ar viza Iranul.