Polițiștii au găsit un bărbat mort pe o stradă: El a fost lovit de o mașină, iar șoferul a fugit

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 23-04-2022 09:23

Polițiștii arădeni au găsit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un bărbat decedat pe o stradă din localitatea Dorobanți, iar ancheta a scos la iveală că acesta a fost victima unui accident rutier.

Potrivit Poliției Arad, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza satului Dorobanți au descoperit ujn bărbat decedat pe o stradă secundară din localitate.

În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 64 de ani, din localitatea Dorobanți, scrie mediafax.ro.

Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi fost victima unui accident rutier.

Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării autovehiculului și a conducătorului autoturismului precum și pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun.