Djokovic, învins de Rublev în finala turneului de la Belgrad

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 24-04-2022 18:21

Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, a fost învins de rusul Andrei Rublev, 6-2, 6-7 (4/6), 6-0, duminică, în finala turneului ATP de la Belgrad, dotat cu premii totale de 534.555 de euro, potrivit Agerpres.

Novak Djokovic, care a câştigat de două ori turneul de la Belgrad, încerca să se relanseze după ce a fost eliminat rapid la Monte Carlo, însă a fost trădat de condiţia fizică în ultimul set, comentează AFP. Sârbul a jucat puţin în acest sezon după ce a refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19.

Andrei Rublev este pe locul 8 în ierarhia internaţională.