Bucate tradiţionale în ziua de Paşti, pentru pacienţii Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 24-04-2022 20:06

Bolnavii internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi primesc, în mediul de la spital, bucate tradiţionale de Paşti – ouă roşii, friptură şi cozonac – dacă starea de sănătate le permite să consume aceste alimente, potrivit news.ro.

În prima zi de Paşti, bolnavii internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi şi a căror stare de sănătate nu necesită un regim special primesc bucate tradiţionale de paşti: ouă roţii şi friptură, iar la desert – cozonac.

„Ne folosim de toate mijloacele la îndemână, medicale şi nu numai pentru le îmbunătăţi starea de spirit, factor care nu de puţine ori înseamnă o dorinţă mai mare din partea lor de a se vindeca, de a respecta tratamentul şi de a avea grijă de sănătatea lor”, a declarat managerul unităţii sanitare, medicul Florin Roşu.

Potrivit acestuia, cadrele medicale de la spitalul ieşean încearcă, astfel, să îi facă pe bolnavi să simtă mai puţin lipsa sărbătorilor în familie.