Peste 4.400 de cetăţeni ucraineni au intrat în România luni, în creştere faţă de ziua precedentă

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 26-04-2022 09:09

Poliţia de Frontieră a anunţat marţi că 4.412 cetăţeni ucraineni au intrat în România luni, în creştere cu 38,3 % faţă de ziua precedentă, conform news.ro.

"În data de 25.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 98.670 de persoane, dintre care 4.412 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 38,3 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 2.135 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 83%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 865 cetăţeni ucraineni (creştere cu 4,2%).)", a transmis Poliţia de Frontieră.

De la declanşarea acestei crize, până la data de 25.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 786.086 cetăţeni ucraineni.

Potrivit sursei citate, în continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare. Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.