IIHF anulează Campionatul Mondial de hochei pe gheață din Rusia

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 26-04-2022 17:46

Consiliul Federației Internaționale de Hochei pe Gheață (IIHF) a decis să amâne Campionatul Mondial de hochei pe gheață din 2023 din Rusia, care ar fi trebuit să se desfășoare la Sankt Petersburg, informează site-ul oficial al IIHF.

Turneul urma să se desfășoare între 5 și 21 mai 2023. Decizia de amânare a fost luată în cadrul unei reuniuni a Consiliului IIHF, care a avut loc la Zurich, în Elveția, la 26 aprilie, potrivit lostsports.com.

Noua gazdă a Campionatului Mondial va fi confirmată în cadrul Congresului anual al IIHF din 2022, care va avea loc la Tampere, în Finlanda, în ultima săptămână a Campionatului Mondial de hochei pe gheață din 2022.