Regiunea Herson, ocupată de Rusia, va trece la rublă din 1 mai (presă)

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-04-2022 08:53
Actualizat: 28-04-2022 16:06

Regiunea Herson din Ucraina, ocupată de Rusia, va trece la utilizarea rublei începând cu 1 mai, potrivit presei de stat ruse, citate de CNN, scrie Mediafax.

Vicepreședintele administrației regiunii, Kirill Stremousov, a declarat pentru agenția de știri RIA-Novosti că perioada de tranziție va dura până la patru luni, timp în care vor fi în circulație atât rubla rusească, cât și grivna ucraineană. După aceea, va avea loc o tranziție completă la rublă.

CNN notează că nu a reușit să verifice în mod independent declarația lui Stremousov.

Rapoarte anterioare au confirmat că forțele rusești au instalat marți un nou guvern local în Herson.

Acest lucru a avut loc la câteva zile după ce forțele rusești au preluat controlul asupra clădirii Consiliului Local din Herson, înlăturând guvernul ales.