Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit un permis de conducere fals cumpărat cu 400 de euro de un cetăţean german

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 29-04-2022 11:53

Poliţiştii de frontieră gălăţeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie germană, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Slovacia cumpărat cu 400 de euro, ce s-a dovedit a fi fals, informează, vineri, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de intrare în ţară, conducând un microbuz înmatriculat în Germania, un bărbat cu cetăţenie germană, cu drept de rezidenţă în Ucraina, în vârstă de 36 de ani.

La controlul de frontieră, acesta a prezentat pe lângă documentele de trecere a frontierei şi un permis de conducere având însemnele autorităţilor din Slovacia, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic.

În urma verificărilor suplimentare efectuate de către poliţiştii de frontieră, s-a stabilit că documentul era fals, lucru confirmat ulterior şi de autorităţile din Germania.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în anul 2012 şi 2015 a mai obţinut două permise de conducere, unul în Germania şi unul în Cehia, însă dreptul de a conduce pe teritoriile ţărilor respective şi permisele de conducere aferente i-au fost anulate din cauza infracţiunilor săvârşite la regimul circulaţiei, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, cetăţeanul german a declarat că a obţinut permisul de conducere contra sumei de 400 de euro, de la o cunoştinţă din Ucraina, căreia i-a trimis datele personale prin intermediul internetului, iar permisul de conducere l-a primit prin serviciile poştale.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.