Revista germană Focus: 'Unități ale NATO se află deja în Ucraina și au misiunea de a-l evacua pe Zelensky, dacă va fi necesar'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 29-04-2022 21:14
Actualizat: 29-04-2022 22:58

Unitățile militare de elită ale NATO sprijină Ucraina în lupta împotriva armatei ruse, susține revista germană "Focus".

Specialiști din Marea Britanie și Statele Unite îi instruiesc pe soldații ucraineni, printre altele, să folosească 3.600 de arme antitanc moderne, informează b92.net.

De asemenea, îi antrenează să fie sabotori și exersează cu ei tehnici de luptă folosite de partizani.

Britanicii sunt cei mai numeroși în echipa de instruire a ucrainenilor, cu peste 100 de soldați de elită din unitatea specială SAS.

Acești soldați se ascund în Ucraina din 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea. Ei antrenează o armată ucraineană profesionistă și voluntari. De asemenea, membrii unității speciale a marinei britanice SBS se află în Ucraina, împreună cu cercetașii speciali ai unității SRR.

Statele Unite și-au trimis, de asemenea, forțele speciale în Ucraina - Beretele Verzi îi antrenează pe ucraineni în lupta urbană, iar trupele SEAL (Sea, Air, and Land) ale Marinei Statelor Unite se antrenează pe un vechi teren de antrenament din vestul țării. Comandamentul european de la Stuttgart este însărcinat cu coordonarea activităților forțelor speciale americane.

De asemenea, soldații de elită britanici și americani au o sarcină specială, de care se ocupă unitățile staționate în Lituania, și anume aceea de a-l evacua pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dacă va fi necesar.