Președintele CJ Vrancea, după ce un pod aflat în reabilitare s-a prăbușit: 'Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat'

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 01-05-2022 08:53

Un pod situat pe un drum județean s-a prăbușit sâmbătă seara în județul Vrancea. Potrivit polițiștilor, nu au fost persoane rănite. Podul era în reabilitare.

Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a anunțat sâmbătă seara, pe Facebook, că podul s-a surpat „în urma precipitațiilor din ultimele zile, unul din maluri fiind "mâncat" de apă și ducând, astfel, la un nedorit incident”.

„Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat, iar Consiliul Județean Vrancea va solicita firmei care are în lucru reabilitarea podului de la Vadu Roșca toate detaliile privind soluțiile de lucru alese în zonă, în condițiile în care de câteva zile se știa că va ploua și erau necesare măsuri suplimentare pentru protejarea lucrării”, a scris Toma pe rețeaua de socializare.

Oficialul a anunțat că specialiștii Direcției Tehnice din CJ Vrancea, alături de reprezentanții administrației locale din Vulturu, se află la fața locului pentru „a evalua toți factorii din cauza cărora capătul de pod s-a prăbușit”.