Marea Britanie avertizează: Rusia încearcă să îşi legitimeze controlul asupra Hersonului. Ce înseamnă acest lucru

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 01-05-2022 20:13

Rusia încearcă să îşi legitimeze controlul asupra Hersonului şi a zonelor învecinate din sudul Ucrainei de când a capturat oraşul la începutul lunii martie, potrivit celui mai recent buletin al Ministerului britanic al Apărării în baza datelor serviciilor sale de informaţii, potrivit EFE şi Reuters.

"De când a capturat... Hersonul la începutul lunii martie, Rusia a căutat să-şi legitimeze controlul asupra oraşului şi a zonelor învecinate prin instalarea unei administraţii proruse", indică Ministerul britanic al Apărării pe Twitter.

Un reprezentant al noii administraţii proruse din Herson a declarat recent drept "imposibilă" revenirea la controlul ucrainean, potrivit ministerului.

Această nouă administraţie a anunţat şi o tranziţie valutară, ceea ce înseamnă că rubla va începe să fie folosită în Herson, menţionează textul.

Aceste declaraţii, potrivit serviciilor britanice de informaţii, relevă cel mai probabil intenţia Rusiei de a exercita o influenţă politică şi economică puternică în Herson pe termen lung.

Un control de durată asupra Hersonului va spori capacitatea Rusiei de a-şi continua avansul spre nord şi spre vest şi va spori controlul Moscovei asupra securităţii Crimeii, apreciază Regatul Unit.

Trupele ruse în Ucraina încearcă să ajungă la linia de demarcaţie a regiunii administrative Herson, în sudul ţării, pentru a crea condiţiile care să-i permită luarea cu asalt a oraşelor Mikolaiv (Nikolaev) şi Krivoi Rog (Kryvyi Rih), potrivit unui nou raport al înaltului comandament al armatei ucrainene privind evoluţiile de pe front, în cea de 67-a zi a invaziei ruse în Ucraina.