Un arbitru german a declarat că nu a fost delegat la meciuri din Euroliga masculină de baschet din cauza faptului că a refuzat să renunţe la barbă

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 03-05-2022 14:02

Arbitrul german Benjamin Barth a declarat că nu a fost delegat la meciuri din Euroliga masculină de baschet din cauza faptului că a refuzat să renunţe la barbă, transmite DPA, citat de Agerpres.

Barth (43 ani) a făcut aceste acuzaţii, marţi, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, furnizând ca dovezi transcrieri ale discuţiilor purtate în 2021 pe chat cu şeful arbitrilor din Euroligă, Richard Stokes.

''Stokes mi-a explicat că antrenorilor şi directorilor sportivi nu le plac bărbile şi se vor plânge din acest motiv'', a relatat Barth, un arbitru cu experienţă în liga germană.

''Nu am înţeles ce înseamnă asta. Care este diferenţa dacă sunt ras sau nu? Este o formă de discriminare. Oricât mi-aş dori să arbitrez în Euroligă, nu pot accepta asta'', a subliniat Barth.

Euroliga nu a comentat pentru DPA acuzaţiile, dar şi-a cerut scuze într-o scrisoare obţinută de Frankfurter Allgemeine Zeitung, caracterizând acţiunile lui Stokes drept ''greşite''.

Stokes şi-a cerut şi el scuze în aceeaşi scrisoare. Barth poate acum arbitra în Euroligă cu barbă, dar experienţa prin care a trecut l-a făcut să nu îşi mai dorească acest lucru.