Membrii trupei de k-pop BTS ar putea fi scutiţi de serviciul militar obligatoriu

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 04-05-2022 15:32

Ministrul sud-coreean al culturii, Hwang Hee, a propus miercuri că membrii trupei de k-pop BTS să poată realiza o prestaţie alternativă la serviciul militar obligatoriu, în plină dezbatere privind faptul dacă băieţii din acest grup ar trebui sau nu să-şi întrerupă cariera muzicală timp de un un şi jumătate pentru a face armata, relatează EFE.

"Este momentul să creăm un sistem care să includă figuri ale culturii populare în categoria artiştilor (muzicienii de la Conservator pot obţine o scutire, la fel ca şi medaliaţii olimpici)", a declarat Hwang la o conferinţă de presă.

"Sistemul a funcţionat semnificativ pentru cei care au ameliorat statutul naţional graţie abilităţilor lor excelente şi nu există motiv pentru ca domeniul artei şi cultura populară să fie exceptate de la aceste condiţii", a precizat ministrul.

În Coreea de Sud, ţară care din punct de vedere tehnic este în război cu vecina din Nord, serviciul militar care durează între 18 şi 21 de luni este obligatoriu pentru toţi bărbaţii fără probleme medicale, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, potrivit Agerpres.

Jin, componentul BTS cel mai în vârstă, va împlini 30 de ani în decembrie şi ar trebui să se înroleze atunci, dacă nu va exista o reformă legislativă.

"Cred că trebuie să se facă auzită o voce responsabilă în aceste momente de dezbateri pro şi contra privind înrolarea membrilor trupei BTS", a declarat ministrul, care a cerut Adunării Naţionale (Parlamentul) să aprobe o reformă, blocată din cauza protestelor multor grupuri de tineri care au făcut armata sau care se pregătesc de înrolare.

Pe de altă parte, există şi multe voci care vorbesc de mulţi ani despre necesitatea de a reforma obligativitatea serviciului militar pentru cei care susţin economia ţării şi care sunt consideraţi un adevărat fenomen, precum trupa BTS.