Gabriela Horga, deputat PNL: 'Guvernul României sprijină modernizarea județului Giurgiu'

Autor: Radu Pop
Publicat: 05-05-2022 17:10

Maria Gabriela Horga, deputat PNL în Parlament, anunță că județul Giurgiu va primi peste 1,2 miliarde de lei prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

„Guvernul României sprijină modernizarea județului Giurgiu. Astfel, 691.448.457 de lei sunt alocați pentru drumuri și poduri și 518.586.343 de lei pentru alimentare cu apă și sisteme de canalizare.

Vorbim de servicii esențiale pentru cetățenii județului Giurgiu, indiferent dacă locuiesc în zona rurală sau în cea urbană.

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” este susținut de PNL, precum și de premierul Nicolae Ciucă.

La nivel național, s-au alocat 52,5 miliarde de lei, din care 30 de miliarde de lei pentru drumuri și poduri și 22,5 miliarde de lei pentru alimentare cu apă și sisteme de canalizare.

Repartizarea sumelor pe județe se bazează pe criterii obiective precum ponderea populației fiecărui județ sau ponderea numărului localităților, raportate la cifrele de la nivel național. De asemenea, s-a ținut cont de indicatorii statistici publicați de către Institutul Național de Statistică, din care rezultă necesarul de infrastructură în domeniile drumurilor publice, alimentării cu apă, sistemelor de canalizare. Un alt criteriu a fost capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale.

La începutul lunii aprilie, Guvernul Nicolae Ciucă a aprobat o ordonanţă de urgenţă conform căreia valoarea bugetului Programului Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny” ajunge la 65,5 miliarde de lei. Față de valoarea inițială de 50 de miliarde de lei, este o majorare de 15,5 miliarde de lei.

Din suma totală de 65,5 miliarde de lei, s-au alocat 22,5 miliarde de lei pentru investiţii în apă şi canalizare, 30 de miliarde de lei pentru drumuri şi poduri, 13 miliarde de lei pentru sisteme de distribuţie gaze naturale", a spus Horga, pe pagina ei de Facebook.