Trafic restricționat pe Autostrada A1 București – Pitești

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 07-05-2022 11:45

Traficul rutier este restricționat, sâmbătă la prânz, pe prima bandă a Autostrăzii A1 București – Pitești, în zona orașului Pitești, pentru marcaje rutiere.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că sâmbătă între orele 11.00 – 13.00, pe Autostrada A1 București – Pitești este restricționată circulația pe prima bandă pe sensul către Capitală, între kilometrii 115 – 108+500 metri, în zona municipiului Pitești, pentru efectuare de marcaje rutiere provizorii.

Șoferii sunt sfătuiți să conducă atent în zona lucrărilor, să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație și să păstreze distanța de siguranță între autovehicule.