Consultaţii medicale gratuite pentru refugiaţii din Ucraina

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 07-05-2022 21:38

O echipă de medici de la spitalele din Deva, Timişoara, Hunedoara, Orăştie şi Haţeg a asigurat consultaţii pe diverse specialităţi, cum ar fi cele de medicină internă, cardiologie, pneumologie, neurologie, pediatrie şi ORL. De asemenea, persoanele au putut beneficia de explorări specifice, cum ar fi ecografia cardiacă, abdominală şi a vaselor de sânge, EKG, spirometrie, examinări ORL, măsurarea tensiunii arteriale, analize de laborator.

Evaluarea medicală a fost organizată de Asociaţia pentru ATI "Aurel Mogoşeanu", coordonată de profesorul universitar Dorel Săndesc, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara.

"Drama acestor oameni nevinovaţi, care au fugit din calea unui război nemilos, este greu de înţeles din faţa televizorului însă când le întâlneşti privirile în care se citesc deopotrivă disperarea şi speranţa, înţelegi adevărata realitate", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, care a fost prezent, alături de prefectul Călin Marian şi mai multe autorităţi judeţene şi locale, la acţiunea derulată în sprijinul refugiaţilor din Ucraina.

Acţiunea face parte din Caravana "Împreună pentru viaţă", fiind sprijinită de Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, împreună cu primăriile din Haţeg şi Hunedoara şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.