Primarul orașului Melitopol avertizează ucrainenii din zonele ocupate că rușii pregătesc provocări de 9 mai

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 09-05-2022 10:19

Primarul orașului ucrainean Melitopol, Ivan Fedorov, a scris sâmbătă pe FB că militarii ruși pregătesc provocări în cadrul sărbătorilor de 9 mai din oraș, nefiind exclusă împușcarea unor civili pentru a acuza apoi Forțele Armate ale Ucrainei.

„Invadatorii ruși plănuiesc să împuște civili, plănuiesc să disperseze protestatarii și să facă totul pentru a provoca haos și panică în timpul sărbătorii și apoi să acuze de asta Forțele Armate ale Ucraine. Sarcina noastră este să prevenim acest lucru”, a zis primarul. El i-a îndemnat pe locuitorii din Melitopol să nu iasă în stradă de Ziua Victoriei și să nu se alăture provocărilor ocupanților ruși.

Primarul subliniat că în toată regiunea Zaporojie se interzic manifestările din seara zilei de 8 mai până în dimineața zilei de 10 mai. În zonele ocupate din regiunea Zaporozie, rușii încearcă să-i constrângă pe ucraineni să sărbătorească Ziua Victoriei. De exemplu, în Energodar rușii au luat cu forța documentele de identitate ale locuitorilor ucraineni și le-au promis că le restituie după ce au participat la sărbătoarea de 9 mai.