Brexit - Irlanda cere Marii Britanii un parteneriat şi nu ameninţări

Autor: George Traicu
Publicat: 09-05-2022 08:06

Uniunea Europeană are nevoie de un parteneriat din partea Marii Britanii, mai degrabă decât de ameninţări cu o acţiune unilaterală, pentru ca cele două părţi să ajungă la un compromis cu privire la regulile comerciale post-Brexit pentru Irlanda de Nord, în săptămânile următoare, a declarat duminică ministrul de Externe irlandez, transmite Reuters, potrivit news.ro.

"Nu avem nevoie de ameninţări de acţiune unilaterală, legislaţie unilaterală la Westminster. Ceea ce avem nevoie este un parteneriat şi negocieri intense", a declarat ministrul Simon Coveney la radio RTE.

Duminică mai devreme, vicepremierul britanic Dominic Raab a refuzat să spună dacă guvernul britanic va anunţa acţiuni unilaterale în această problemă, în această săptămână.

Protocolul pentru Brexit include un set complex de reguli care trebuie să asigure circulaţia mărfurilor între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord, în condiţiile în care Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană.