Deputatul Gabriela Horga anunță vești bune pentru digitalizarea activităților bancare - trei proiecte au undă verde de la Comisia Juridică

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 11-05-2022 15:46

Deputatul PNL Gabriela Horga anunță un vot pozitiv pentru 3 proiecte de lege inițiale de ea alături de alți colegi din PNL cu privire la digitalizarea activităților bancare:

”Am adoptat ieri, în cadrul Comisiei de buget-finanțe, trei proiecte de lege pe care le-am inițiat împreună cu alți colegi.

-Două dintre aceste acte normative vizează digitalizarea activităților bancare.

Am adoptat un proiect de lege care vizează modificarea reglementărilor din Legea cecului. Am adaptat legislația în vigoare astfel încât să permită și remiterea spre încasare a imaginii instrumentelor de debit, transmisă prin intermediul unui canal electronic securizat. În prezent, este posibilă doar remiterea la încasare a intrumentului de către posesor către banca sa în orginal, pe suport hârtie. Proiectul vizează clarificarea rolului fiecăruia dintre participanții la procesul de plată a instrumentelor de debit în conformitate cu practicile actuale în materie de plăți și pe fondul dezvoltării comunicațiilor electronice în relațiile de plată.

-Printr-un alt proiect de lege, am introdus prevederi similare în legea care reglementează cambia și biletul la ordin.

-Ambele proiecte sunt rezultatul consultării cu mediul bancar și mediul de afaceri.

-Am votat și modificarea Legii contabilităţii, înlocuind obligaţiile privind arhivarea documentelor financiar-contabile ale unei societăţi timp de 50 de ani, cu o perioadă de arhivare de cinci ani. Obligativitatea arhivării pentru o perioadă de 50 de ani este nemotivată şi de natură să aducă costuri suplimentare nejustificate pentru arhivarea documentelor financiar-contabile de către societăţi, atât pentru cele care îşi desfăşoară activitatea, cât şi pentru cele radiate, impunându-se adaptarea legislaţiei la contextul practic.

-Toate cele trei proiecte merg la votul final în Camera Deputaților, cameră decizională, cu rapoarte de adoptare.