VIDEO Icoana cu chipul Maicii Domnului cel mai apropiat de realitate, pictată chiar de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, a ajuns în Alexandria

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 11-05-2022 20:58

Cea mai veche icoană cu chipul Maicii Domnului și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei au ajuns miercuri dimineață la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Alexandru” din Alexandria.

Icoana, atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca și pictată chiar la cererea Fecioarei Maria, împreună cu sfintele moaște au fost aduse vineri din Grecia, la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, cu ocazia hramului. Aducerea lor la Alexandria reprezintă o prelungire a evenimentului, anunțat inițial că se va încheia în data de 10 mai.

Sfintele Moaște împreună cu Icoana Maicii Domnului „Panagia Soumela” au fost aduse în România de o delegație a Mitropoliei de Veria, condusă de IPS Pantelimon.

Zeci de mii de credincioși au adus cinstire icoanei și sfintelor moaște în cele patru zile de pelerinaj, la Mănăstirea Pantocrator.