Video| 11 persoane din Camerun au murit în urma unui accident de avion

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 12-05-2022 16:38

Un număr de 11 persoane care se aflau la bordul unui avion ce s-a prăbuşit miercuri într-o pădure din Camerun au murit, a relatat joi postul oficial de radio CRTV, citat de AFP.

Aparatul de zbor, închiriat de o companie privată însărcinată cu mentenanţa conductelor de hidrocarburi, avea la bord "11 persoane, toate murind în tragedie", a precizat CRTV, potrivit Agerpres.ro.

"Pompierii au depus mari eforturi şi chiar au deschis calea spre respectivul loc. Nu există supravieţuitori", a confirmat pentru AFP un reprezentant al Ministerului Transporturilor, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Avionul, al cărui tip şi a cărui marcă nu au fost făcute publice, zbura între capitala Yaounde şi Belabo, în estul ţării. Aparatul a fost localizat în pădurea din apropiere de Nanga Eboko, la circa 150 de km nord-est de Yaounde, conform Ministerului Transporturilor.