Peste 10,5 milioane de persoane sunt expuse riscului de foamete în nordul Africii

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 12-05-2022 22:09

Peste 10,5 milioane de oameni din regiunea Sahel din Africa sunt expuşi riscului de foamete în următoarele luni, a avertizat joi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), relatează dpa.

O aşa-numită foamete verde, când depozitele de alimente au fost epuizate în iarnă şi primăvară, dar următoarea recoltă nu este încă gata, este amplificată de conflicte şi valuri asociate de refugiaţi, conform CICR.

Cel puţin două milioane de persoane sunt în prezent strămutate în ţări din Africa de Vest. Mali, Burkina Faso, Niger şi Mauritania, potrivit Agerpres.ro.

Situaţia cea mai grea este în Burkina Faso, unde 1,8 milioane de oameni - o zecime din populaţia ţării - au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele. Ţara este în mod constant locul unor atacuri teroriste islamiste. Organizaţii umanitare fac eforturi pentru a-i ajuta pe cei săraci.

Regiunea Sahel în general este afectată în special de schimbarea de clima şi de una dintre cele mai grave secete din ultimele decenii.

''În unele locuri din Burkina Faso oamenii stau la coadă timp de 72 de ore pentru a avea acces la foraje. Vieţile lor depind de apă. Dacă situaţia se deteriorează şi mai mult, ne confruntăm cu posibilitatea reală ca oamenii şi animalele să moară de sete'', a afirmat directorul ICRC pentru Africa, Patrick Youssef.