Mesajul lui Klaus Iohannis după moartea liderului Emiratelor Arabe Unite

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 13-05-2022 17:52

Şeful statului Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe, după moartea preşedintelui Emiratelor Arabe Unite, şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, la vârsta de 73 de ani.

„Transmit condoleanţe sincere Guvenrului, familiei regale şi poporului Emiratelor Arabe Unite la moartea Excelenţei Sale Sheikh Khalifa bin Zayed Al Nahyan. Gândurile noastre sunt alături de naţiunea îndoliată a Emiratelor Arabe Unite”, a scris Klaus Iohannis, vineri pe Twitter.

Liderul Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, care a prezidat în ultimele două decenii ascensiunea fulgerătoare a ţării sale pe scena internaţională, a decedat la vârsta de 73 de ani, au anunţat vineri autorităţile, fără a menţiona motivele decesului.

Guvernul EAU a decretat "doliu naţional şi drapelele au fost coborâte în bernă" pentru o perioadă de 40 de zile, a anunţat agenţia de presă oficială a Emiratelor, WAM.

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, care era şi emir de Abu Dhabi, a apărut rar în public după un accident vascular în ianuarie 2014.

Născut în 1948, Khalifa a ajuns la putere în 2004. Este de aşteptat ca defunctul preşedinte al EAU să fie succedat la putere, în calitatea de emir al Abu Dhabi, de fratele său vitreg, prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed al-Nayan, scrie Reuters.